Bine ati venit la Dinasty Books Proeditura si Tipografie

Mai multe poze

Invenţiile mele. Povestea autobiografică a lui Nikola Tesla (1856-1943)

Author: Nikola Tesla

ISBN: 978-606-94298-7-7

Fii primul care evalueaza acest produs.

21,00 RON

Reducere 35% la plata online cu card bancar prin EuPlatesc.ro

Disponibilitate: In stoc

Descriere pe scurt

Doctorul Nikola Tesla a fost considerat una dintre persoanele celebre de pe Pământ. Astăzi, a dispărut din cărţile noastre şi din manualele ştiinţifice. Ce a descoperit şi de ce a căzut în uitare?

Descriere

Detalii

Energia soluţii de-a o produce fără a distruge mediul „Nu există o criză a energiei, ci doar o criză a Ignoranţei” B. Fuller „Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea.” Albert Einstein „Poți trăi această viață ca pe un continuu Act de Magie sau o poți trăi nevăzând nimic magic in ea!” Albert Einstein Invențiile mele reprezintă un cumul de 6 articole scrise de Nikola Tesla pentru revista lunară Electrical Experimenter pe parcursul anului 1919. Deși, în vârstă de 63 de ani și departe de perioada de maxim succes din cariera sa, Tesla continua să se bucure de o mare notorietate în rândul publicului. Perioada de apogeu este reprezentată de începutul anilor 1880, când Nikola Tesla, în vârstă de 31 de ani, introduce sistemul de curent alternativ polifazat – sistemul electric care este astăzi utilizat universal. Această importantă schimbare produsă de Tesla s-a realizat în anul 1887, la patru ani după ce emigrase din Europa în Statele Unite, detronând astfel, sistemul de curent continuu creat de Edison si inaugurat în aceeași perioadă. De aici pornește un adevărat război al curenților, între Edison și Tesla, între două viziuni diferite cu privire la modul de producere, transport și distribuție al energiei electrice, între ineficiența curentului continuu (DC) și tehnologia superioară reprezentată de curentul alternativ (AC). În anul 1888, când Tesla a prezentat Institutului American al Inginerilor Electricieni (AIEE) acest sistem electric polifazat, el a revoluţionat modul în care omenirea utiliza electricitatea. Ultimii ani ai secolului al XIX-lea au fost pentru Tesla perioada sa cea mai fecundă. Inaugurarea răsunătoare a enormei centrale hidroelectrice polifazate de la cascada Niagara, în 1895, era în sine un gaj de celebritate, dar în acea perioadă el îşi începuse deja cercetările în domeniul uluitor al vibraţiilor electrice şi mecanice de „înalte frecvenţe”. Oscilatoarele mecanice inventate de Tesla vibrau de câteva mii de ori pe secundă, aceste oscilatoare înlocuindu-le, in timp, pe cele cu abur de până atunci. De asemenea, oscilatoarele sale electrice, eliberate de inerţia mecanică, generau cureți de înaltă frecvență, ceea ce le făcea să pară dotate cu proprietăţi magice. A urmat bobina lui Tesla, iluminarea fluorescentă, cercetările asupra razelor X, a diatermiei, a descărcărilor luminoase şi a radioului. Deși în nenumărate rânduri Marconi a fost considerat inventatorul radioului, Tesla este cel care, în anul 1897 reușește prima transmisie radio, cu doi ani înainte ca Marconi să-și prezinte patentul, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite hotărând în anul 1943 că Tesla este inventatorul radioului. Din nefericire, acesta murise cu câteva luni înainte de luarea acestei decizii importante. Tesla a fost considerat un adevărat deschizător de drumuri în domenii de referință precum: fizica nucleară, robotica, balistica, informatica, ș.a. Conferinţele sale despre aceste teme şi despre altele au avut un succes răsunător. Cercetările sale au atins apogeul în 1899, când a făcut la Chicago o demonstraţie cu o ambarcaţiune telecomandată şi a construit, în propriul său laborator din Colorado Springs, un transmiţător experimental de mare putere fără fir. În același an aprins un număr de 200 de lămpi incandescente demostrând faptul că electricitatea poate fi transmisă și wireless. În perioada 1901-1905 Tesla construiește laboratorul din Shoreham, Long Island, precum și Turnul Tesla dorind ca acesta din urmă să fie primul turn de telecomunicații fără fir. Datorită lipsei fondurilor, turnul nu a fost terminat, iar în anul 1917 acesta a fost dezmembrat. Tesla recunoaște cu o sinceritate debordantă faptul că în munca sa, nu exista etapa experimentală pentru că el considera că reprezintă „o pierdere de energie, timp și bani”. Asemănător unei transformări alchimice, tot ceea ce Tesla construia inițial în mintea sa era adus în plan material direct funcțional. Schița mentală era proiectată în lumea reală, într-un mod uimitor, până la cel mai mic detaliu, fără să fie supus experimentului, devenind expresia perfectă a relației dintre imaginație și materie. Tesla descrie în Inventiile mele, într-un mod transparent și coerent, universul său interior, caracterizat de dorința nestăpânită de inovație, performanță și, mai ales progres. Un adevărat vizionar, Tesla avea o capacitate extraordinară de vizualizare, până în cele mai mici detalii, a invențiilor sale. Fie că îl numim instinct, fie că dorim să credem în capacitatea imensă a creierului uman de proiecție și evaluare a unor elemente viitoare, rezultatele muncii sale sunt încă prezente în interiorul cupolei energetice a acestui Univers, păstrând astfel, esența geniului lui Tesla. Vreme de mulți ani, cercetările de pionierat ale lui Nikola Tesla nu au fost recunoscute în mod oficial în Statele Unite ale Americii. Munca depusă de acesta, brevetele obținute, dar și dorința de nestăvilit de a demostra faptul că teoriile sale reprezintă un imens pas înainte în evoluția omenirii îl situează pe Nikola Tesla în categoria celor mai importanți oameni de știință de la sfârșitul secolulul al XIX-lea și începutul secolului XX. Dar, de asemenea, putem spune cu toată onestitatea, despre Tesla, că este unul dintre marii gânditori ai acestei lumi, una dintre cele mai sclipitoare minți ale omenirii. Multe dintre invențiile sale încep să fie valorificate astăzi și să-și găsească aplicabilitatea abia acum, în vremurile noastre. Vă invit să intrați în lumea magică a lui Nikola Tesla, încărcată de energie manifestată sub toate formele ei, de ambiție creatoare, declarații surprinzătoare și fenomene la limita dintre realitate și ficțiune, plină de putere și exuberanță. Experimentați cu toată ființa viziunea despre lume pe care și-a imaginat-o și ulterior a creat-o acesta, cercetați fără să vă impuneți limite și găsiți, în final, Calea care transcede timpul și spațiul, în căutarea neîntreruptă a cunoașterii de sine. Teodor Vasile, D.Sc., Ph.D.

Mai multe informatii

Mai multe informatii

Produs PrecomandaNu

Recenzii

Scrie propria ta recenzie

Faceti recenzie la: Invenţiile mele. Povestea autobiografică a lui Nikola Tesla (1856-1943)

Etichete produs

Foloseste spatii intre etichete. Foloseste apostrof (') pentru fraze.

  • Reduceri

Nu exista produse conform criteriilor selectate.