Invenţii geniale

Nikola Tesla a descoperit radioul înaintea lui Edison, curentul alternativ, lampa cu pastilă de carbon, bazele roboticii, comanda la distanţă. El a experimentat o navă telecomandată, a descris avionul cu decolare şi aterizare verticală, racheta, a elaborat conceptul microscopului electronic, a detectat forţa de rezonanţă a vibraţiilor armonice, principiul radarului, radiodifuziunea mondială, a imaginat şi realizat primele încercări ale transmiterii energiei electrice fără fir, unda staţionară etc.

A construit primul o maşină echipată cu electromagneţi care îşi lua energia dintr-o sursă infinită şi inepuizabilă: energia punctului zero, numită mai obişnuit energie liberă. Această maşină nu numai că era în stare să se autoalimenteze, ci îşi şi lua energia din aerul înconjurător. Aparatul lui era echipat cu o bobină cu electromagneţi, pentru care obţinuse un brevet în 1894. Forma bobinei sale îi permitea sistemului să înmagazineze o cantitate enormă de energie, utilizând doar o infimă parte din aceasta pentru propria funcţionare.

În zilele noastre, maşinile cu energie liberă au fost construite şi funcţionează numai cu aerul ambiant drept combustibil. Bruce De Palma, printre alţii, s-a inspirat direct din lucrările lui Nikola Tesla ca să-şi elaboreze propria maşină care funcţionează cu energie liberă, folosind în aparatura sa magneţi foarte puternici. Aşa cum spusese Tesla înaintea lui, „magnetismul este conductorul ideal pentru captarea energiei libere din spaţiu şi punerea ei la treabă”.

Tesla a dat foarte puţine descrieri concrete ale sistemului său radio; în schimb, a acordat un loc important vastului său proiect de reformare a lumii cu ajutorul tehnologiilor consumatoare de energie puţină. Se distra ducând teoriile sale mecaniciste despre viaţă până la logica lor extremă; nu numai că fiecare fiinţă omenească este un automat, ci şi omenirea, în globalitatea ei, se supune legilor fizicii, aşa cum moleculele de gaz se supun legilor gazelor.

Singurul scop al lui Marconi era comunicarea fără fir, pe când cel al lui Tesla era să electrifice întreg pământul fără fir, permiţând imediat celui mai izolat cătun al planetei să profite de toate avantajele erei electricităţii şi să le folosească gratuit! Tesla era atât de absorbit de scopul lui utopic, încât nu s-a străduit să facă cunoscută publicului nava lui teleghidată, care, în 1898, era cu mult în avans faţă de toate aparatele concurenţilor în materie de radio şi robotică.

Conferinţele sale pe aceste teme şi multe altele au avut un succes răsunător. Lucrările sale au atins apogeul în 1898, când a anunţat inventarea unei ambarcaţiuni electrice telecomandate. Văzând scepticismul oamenilor de ştiinţă, Tesla şi-a redus la tăcere detractorii în prezenţa unei mari mulţimi adunate în Madison Square Garden pentru demonstraţia publică a invenţiei.

În cursul aceluiaşi an, printr-un schimb de scrisori, Nikola Tesla i-a dat sfaturi inginerului belgian Camille Jentatzy, al cărui autovehicul cu motor electric, „Jamais Constante”, avea să spulbere curând recordul de viteză la automobile, atingând 105 km/h! Îi cunoscuse tatăl, pe Constant, precursorul pneului de cauciuc, în perioada în care locuise la Paris. În această perioadă fastă, Tesla a construit prototipul unui transmiţător experimental de electricitate fără fir, în Colorado. Încercările reuşind să aprindă lămpile la distanţă de aproape 40 metri, a trecut la ridicarea unui turn enorm în Long Island, de unde plănuia alimentarea în zbor a avioanelor şi a rachetelor cu propulsie electrică şi transmiterea fără fir a curentului electric până în Franţa. Din lipsa mijloacelor, Proiectul Wardenclyffe nu a fost niciodată dus la bun sfârşit şi turnul a fost distrus în 1917.

Teoriile neortodoxe ale lui Tesla în privinţa transmisiunii fără fir a energiei (pe care o considera, mai mult, drept un fenomen de conducţie a curentului prin aer sau prin pământ, nu libera propagare a unor unde în spaţiu) apăruseră prea devreme. Încăpăţânarea sa de a dori să difuzeze electricitate la distanţă, fără pierderi, precum şi imagini şi mesaje, i-a iritat pe sponsorii săi dornici de profituri imediate. Astfel, lucrările sale de inovator în domeniul transmiterii de energie la distanţă, fără fir, vor fi recunoscute oficial în Statele Unite mult mai târziu şi reluate abia la începutul secolului al XXI-lea.

 

Navigaţia aeriană  

Aşa cum am spus, chiar înainte de a-l fi întâlnit la Paris pe Clément Ader, Nikola Tesla era pasionat de zborul aerian. În 1912, cu ocazia unui interviu, Bertie Wilson i-a amintit lui Tesla:

 – V-aţi axat cea mai mare parte a cercetărilor pe electricitate şi nimeni nu poate să uite că invenţiile pe care le-aţi făcut au permis cele mai multe dintre aplicaţiile electrice din lumea întreagă.

 – Desigur, a răspuns el, dar eram inginer mecanic înainte de a fi inginer în domeniul electricităţii şi, în plus, lucrasem la acest principiu în cursul cercetărilor mele legate de motorul ideal potrivit aparatelor aeriene, acest principiu fiind destinat să fie utilizat împreună cu invenţia mea, cea a transmiterii de electricitate fără fir. Timp de douăzeci de ani, am lucrat la această problemă, dar n-am renunţat. Când planul meu va fi perfect, atunci avioanele şi baloanele dirijabile de astăzi, precum şi sportul periculos reprezentat de aviaţie, aşa cum le cunoaştem în prezent, cu sute de accidente, oameni zburători pitoreşti, vor lăsa locul unor aparate zburătoare în bună stare de navigabilitate şi sigure, fără aripi sau rezervoare cu benzină, susţinute şi propulsate de mijloace mecanice.

Nikola Tesla furnizase planurile pentru un detector cu fascicul de energie, care putea să transmită unde de joasă frecvenţă prin apă ca să se reflecte de la orice obiect ascuns, dar NSC a considerat ideea prea ezoterică şi a căutat o tehnologie mai convenţională. Oricum, valul de unde de energie joasă nu funcţiona corect în apă, dar, după mulţi ani, descrierea făcută de Tesla invenţiei sale a stat la baza unuia dintre cele mai importante aparate apărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: radarul.

(„TESLA – Invenţiile mele”, Dinasty Books Proeditură şi Tipografie, 2016)